Mod de indulcire a gustului pipei

Acum cateva saptamani am citit pe pipes.org un articol in care un pasionat fumator de pipa explica cum se poate indulci gustul pipei daca ea nu mai incanta papilele gustative ale fumatorului.
M-am decis sa incerc si eu acest procedeu. Iata mai jos ingredientele si etapele procesului:
Ingrediente:

• cateva sute de grame de sare marunta neiodata;
• spirt medicinal, o sticla de un sfert de litru;
• un loc de depozitare prin care nu circula multa lume;
• rabdare.

Astfel, dupa ce am curatat pipa de cenusa ramasa de la ultima utilizare, am umplut bolul acesteia cu sare neiodata, pana in varf, apoi am tasat cu butucelul putin sarea. Peste sare am turnat cateva picatura, vreo 10-15, de spirt medicinal. Pipa astfel pregatita am depus-o intr-o camara pe unde nu prea se circula. Am facut acest lucru pentru ca procedeul necesita circa 1 zi pana pipa poate fi utilizata din nou si in acest timp, spirtul se va evapora si va mirosi nu tocmai placut.

Din pacate, am uitat sa fac fotografii cu pipa inainte de operatie, am numai dupa incheierea evaporarii spirtului. Din foto se poate vedea ca sarea a "tras" uleiurile ce erau pe peretii bolului si a lasat bolul mai curat. Caci, o parte din gustul amar sau acru al pipei se datoreaza si uleiurilor ce sunt eliminate de tutunul ce arde si care se depun pe peretii bolului, uleiuri care pur si simplu rancezesc in timp.

Dupa ce am aruncat sarea maro, am curatat din nou cu atentie pipa, eliminand toata sarea din bol si din canal, pentru ca daca ramane cat de putina sare in aceste locuri, fumatorul va avea parte de niste senzatii cam sarate la urmatoarea utilizare a pipei. Am folosit-o din nou dupa cateva zile si pot spune ca gustul ei s-a imbunatatit simtitor...

Mica istorie a pasiunii mele

In iarna anului 2001, un pe atunci amic mi-a dat pentru prima data sa fumez o pipa.

Am descoperit ca pot inlocui tigara obisnuita din comert (de fapt fumam tigarete pe atunci) cu ceva infinit mai bun, care pe langa aroma ce o raspandea, avea si un gust placut.

Asa ca am achizitionat prima pipa, prima punga de tutun am primit-o de la cel care din amic mi-a facut onoare de a imi deveni prieten, si gata, am inceput sa fumez pipa. La inceput cate una pe zi, pana am avut limba umflata ca la o bovina de sex masculin, apoi mai rar, pana cand am ajuns la ritmul de 2-3 pe saptamana, care mi se pare potrivit pentru perioada de acum din viata mea (tanar la inceputul vietii de om insurat). Dupa ce moftul a devenit pasiune, am aflat ca si tatal meu a fumat pipa in tinerete, dar cu tutun facut de catrea fabrica Carpati. Asa ca de cate ori ne vedem, il gratulez cu o pipa si ajungem amandoi asa.

Au urmat alte pipe, alte tipuri de tutun, ce era achizitionat in functie de dispozitie, de bugetul de care dispuneam in momentul in care mi se termina tutunul. Fiecare fumator de pipa, la inceputurile sale, are parte de un proces in care cauta tipul de tutun cu care se impaca cel mai bine, astfel ca va cumpara o mare varietate de tipuri de tutun, bineinteles in functie de bugetul de care dispune. Totodata, va incerca sa isi procure cat mai multe pipe, sa le invete sa fie fumate, sa invete sa le curete si, per total, sa invete sa fumeze pipa.

Caci, daca ti-ai luat o pipa si o punga de tutun, te-ai instalat pe o terasa sau la un loc cu agitatie urbana, ai aprins tutunul si incepi sa scoti fum nu inseamna ca stii sa fumezi o pipa si ca faci parte din tagma celor ce se delecteaza cu acest hobby (nu as spune viciu).

Tipurile de tutun au variat de la primul Black Gold Cavendish, un tutun unguresc, cu o aroma placuta si putin dulce, apoi am trecut la alte tipuri, gen Tilburry Sweet Vanilla, apoi aproape un an de zile am cochetat cu Sunday's Fantasy, inca un an cu Mac Baren Original Choice, apoi Burkum Riff Ultralight, iar din 2005 si pana acum ma delectez cu Borkum Riff Bourbon Whiskey. Acum o luna am procurat din nou cateva pachete de Mac Baren Original Choice si un Borkum Riff Cavendish Cherry.

Am trecut de la prima pipa cumparata dintr-un supermarket (Adsorba Bruyere Extra model 217) la una mai de doamne-ajuta (Capitol Bruyere italieneasca), am mai primit cadou o pipa aproape distrusa (Mt. Tai chinezeasca produsa in anii 70) si una interesanta dar pe care inca nu am reusit sa o invat (Venini tot italieneasca), iar ultima achizitie, o Big-Ben Caledonia model 108 olandeza, am reusit sa o gasesc in aeroportul din Amsterdam, prin care am haladuit vreo 3 ore vara aceasta pana sa plec spre tara.