Pipa ca mod de viata: pasiune transmisa de la tata la fiu

Zilele aceastea, cu ocazia venirii primaverii si a iepurasului de Pasti, i-am facut o bucurie tatalui meu: i-am daruit o pipa Capitol bruyere 613 plus un pachet de Thomas Radford Sunday’s Fantasy. De mult timp ma batea gandul sa il "trag" spre tagma fumatorilor de pipa, mai ales ca stiam ca fumase pipa in tinerete.

Cu ocazia cadoului, l-am descusut despre fumatul pipei in anii 70 -80 in Romania. Astfel, pe langa clasicele fraze "eh, erau alte timpuri atunci, nu ca acum..., ce stiti voi tinerii", "eram tanar, nebun, burlac" etc., am aflat ca "babacul" meu – asa se recomanda el colegilor de facultate, spre uimirea acestora, a fost pentru vreo 5 ani, un fumator pasionat de pipa, pana s-a insurat si a inceput sa cocheteze cu tigaretele National si apoi Carpati.

Singurul tutun de pipa produs in Romania a fost tutunul "Matelot", manufacturat la fabrica de tigarete Timisoara, ce avea ca "blazon" un colac de salvare albastru-verzui pe fond alb. Tutun local, fara mixturi gen Virginia cu Burley sau Cavendish cum se exista si pe la noi acum, Matelot-ul era un tutun mai curat ca cel de tigara, cu o anumita aroma, mai degraba inclinand spre aroma de tutun natural, fara arome artificiale, pretabil pentru a fi fumat doar de catre cunoscatori, tutun ce ajunge sa ofere placere doar celor ce il fumeaza, nu si mediului inconjuratorJ. Tutunuri din afara se obtineau foarte greu, iar cum fumatorii de pipa erau extrem de putini - chiar daca Stalin fuma pipa, doctrina comunista stipula ca pipa este apanajul burghezilor, deci un obicei nesanatos, comunistii nu incurajau deloc pipa, ci se orientasera spre proletarele tigarete.

"My old man" era pe atunci burlac, lucra ca cadru didactic ajutator in Bucovina si, profitand de temporara libertate ce a ocrotit Romania anilor 70, s-a apucat de pipa. De unul singur, fara ajutoare profesioniste, a achizitionat o pipa din lemn de cires, o punga de tutun, si gata, fuma ca un vapor. Nu dupa mult timp, colegii de servici, mai in gluma mai in serios, ii indicau precis in ce buzunar al hainei avea pipa, nu dupa forma buzunarului, ci dupa...miros. Caci saraca pipa ajunsese sa fie ca o avangarda a tatalui meu, anuntandu-i prezenta de la cativa metri, chiar daca era impachetata bine in cateva pungi de plastic. Fire putin boema, mai degraba contemplativ decat sa se manifeste in lumea din jur, tatalui meu ii placea sa insoteasca fumatul pipei cu o carte buna si nu de putine ori cu un coniac, mai romanesc, mai de afara, ca bauturi straine se gaseau mai usor decat tutunuri. Ca si la fiul sau, fumatul pipei inseamna mai mult o traire interioara decat exterioara, intreaga arta a fumatului conferind bucurii mai mult spirituale decat de alta natura, familia sau prietenii intelegand putin din ceea se intampla cand savura o pipa buna.

Dar a aparut casatoria, asa ca a trebuit sa renunte la multe tabieturi ce ii ofereau placere, dar au aparut altele poate la fel de placute ca si fumatul pipei. Acum sper ca va regasi linistea si bucuria unei pipe bune, alaturi de o carte care ii va stimula imaginatia si ca isi va aminti cu placere si nu cu nostalgie de Matelot-ul din tinerete. Ca o gluma, la fiul sau, fumatul pipei a fost acceptat de sotie ca un tabiet inofensiv in prima faza si tolerat mai apoi, caci fiecare barbat, cum spune James Clavel, trebuie sa aibe copacul sau la care sa urle cand lucrurile nu merg cum trebuie...