Tuesday, December 05, 2006

Tout est perdu, fors l'honneur

Motto
"Madame, [...] de toutes choses ne m'est demouré que l'honneur et la vie, qui est sauve."

Francisc I, capturat dupa batalia de la Pavia in 1525.

Aseara, rasfoind distrat un catalog de trabucuri, am realizat ca traditia a mai pierdut un bastion, in lupta cu secolul XXI. Citeam stirile: Cohiba si Montecristo pot fi in sfarsit gasite in format Robusto; Dunhill si-a refacut rezerva de Aged Cigars din Republica Dominicana, in timp ce nicarguanii de la Oliva au intrat pe piata germana.

Apoi, socul. Zino Mouton Cadet, ultima citadela a vechii strategii de naming de la Zino, si-a schimbat numele in Zino Classic. La fel si Avo Uvezian, brandul creat pentru a-l onora pe compozitorul acelui "Strangers in the Night", cantat de Sinatra in '60.




Vad scena, cu ochii mintzii. Some fancy consultants vin si explica boardului ca cele doua branduri ale gamei Zino au nume greu de retinut de catre consumatorul modern. Ca equity-ul se va conserva mai bine in numele gamei.

La aniversarea a 100 de ani de la nasterea lui Zino Davidoff si a 80 de ani de la cea a lui Avo, modernitatea ne baga pe gat un nou cuvant, simplu, usor de retinut, pe care l-a ales pentru a inlocui patina si savoarea unei epoci - classic. De astazi, suntem istorie. Suntem epoca clasica.

Ma imbrac si ies pe usa, incercand sa cumpar un ultim Zino Mouton Cadet nr. 6, pe care vreau sa il fumez in cinstea acestei epoci care piere. Ajung la tutungerie, unde dau nas in nas cu noua generatzie. E normal, tutungeria e mai nou in mall. E o ea. Ea vinde produse. In consecinta, zimbeste comercial:

"- Cu ce va pot ajuta?
- As vrea un Mouton Cadet nr. 6, domnisoara.
- Aaa, aia e denumirea veche, se cheama Classic acum. Avem Classic. Nu va facetzi griji, produsul e acelasi, eu asa am inteles."

Intre noi fie vorba, e gresit. Mai nou e produs direct in Honduras, inainte era facut in Republica Dominicana, desi formatul si compozitia erau specifice Hondurasului. Ca sa citam in continuare din Francisc I, "souvent femme varie, et bien fol qui s'y fie".

"- Totusi ceva s-a pierdut, o contrazic.
- Numele?, ma intreaba ea usor contrariata.
- Onoarea, domnisoara. Onoarea si traditia din spatele lui.
"

Iaca-asa am discutat eu cu o domnisoara usor naiva despre cum se pierde onoarea, jucandu-ne cu trabucuri.

Aproape clintonian.

Tuesday, October 31, 2006

Two smoking barrels

Acum cateva zile, unul din acele rare momente de bucurie. Imi suna telefonul, sunt cei de la TTI, au reusit sa onoreze o comanda speciala facuta de mine cu o luna in urma: 10 pachete de Handelsgold no. 154 si 10 de Hunor Szivar. De negasit in Iasi, distribuite foarte rar in Romania. Sincer, nu credam ca o sa mai aud vreodata de povestea asta, imi luasem gandul de la ele.

Stiti ce sunt tzigarile de foi? Inductori emotionali, cel putin pentru mine. Fumezi intr-o dimineatza un Handelsgold no. 154 si automat undeva in tine se aude "Where flamingos fly", a Mariei Raducanu. E uimitor cat de usor se asociaza lucrurile. Aproape mecanic. Fum albastru, Raducanu, uneori dimineti linistite.

Ca pozitionare, in mintea mea de consumator, Handelsgold-ul no. 154 inseamna clasa-de-mijloc-care-traieste-bine, nostalgica-totusi-dupa-coloniile-din-Indiile-de vest. Inseamna bun simt, confort neostentativ. Inseamna Tzarile de Jos. Le-am descoperit intai trabucurile, No. 1. classic si No. 301, apoi pachetele negre si lucioase care ascund cate 10 cigarillos. Vorbesc prostii, intai a fost acel pachet de tutun...

Intamplare.

Venit acasa in B., ma opreste pe strada un personaj foarte interesant, un interlop negricios, la care uneori mai schimbam valuta. Genul in a carui casa exista o mica pestera a lui Ali Baba, plina cu electronica, haine si alte lucruri "achizitionate" de o duzina de colegi de breasla de prin Belgia, Olanda, Germania.

"Buna... Nu e cumva ziua ta in perioada asta?"
"Ba da, peste trei zile."
"Treci pe la mine diseara, am ceva pentru tine."

Curios, il vizitez. Discutam, imi arata noua "colectzie". La un moment dat imi spune: "stai o clipa". Se duce, cauta in torpedoul unei masini parcate in curte si se intoarce tinand ceva in mana. "Tocmai mi-au adus baietii masina asta, uite ce am gasit in torpedou :) M-am gandit sa ti le dau tie...La multi ani!".

In mainile sale, o pipa si un pachet de tutun Handelsgold.
Potlach-ul, darul in tutun al indienilor nord americani.

...

Hunorul, celelalte tzigari de foi preferate ale mele, sunt din perioada mea proletara. Sunt tzigari-de-foi-unguresti-ieftine-cinstite-tari-si-fara-pretentii. Tzigara de foi a zidarului care a reusit sa isi faca o afacere in constructii si descopera brusc micile placeri ale vietzii. A micului antreprenor, care incepe sa gandeasca constructiv. O tigara de foi care miroase a inceputuri si a entuziasm. Genul care o gaseai pe jumatate fumata, intre dintzii unui sef de tura, la etajul 25 al unui Empire State Building aflat in constructie ... " Don't have any? Make one, god dammit! ". Genul de tzigari de foi fumate in timp ce se construia America.

Intamplare.

In perioada in care mai gaseam Hunor in Iasi, existau doua locatii de unde puteam sa cumpar asa ceva. Una foarte aproape de locul meu de munca si o a doua pe care o mai vizitam uneori, cat sa le amintesc ca exist. Cobor din birou, intru in prima tutungerie:

"Un pachet de Hunor, va rog."
"Sa stiti ca nu mai avem, dvs. l-ati luat pe ultimul si nu ne-au mai aprovizionat saptamana asta."
"Pai ma pierdeti de client, ce facem :)"
"Rezolvam noi cumva, stati linistit. Treceti pe la noi peste vreo doua ore."

Ies, ajung din nou birou, cand - imi suna telefonul. Era vanzatoarea de la tutungeria numarul doi: "Stiti, ne-au sunat cei de la tutungeria unu. Ne-au rugat sa le dam la schimb cu altceva cateva pachete de Hunor, avem voie sa dam din rezerva dvs.?"

Eram singurul fumator de Hunor din Iasi.
Uite de aia le lipseste romanilor spiritul antreprenorial. Nu fumeaza ce trebuie.

Saturday, September 30, 2006

Mod de indulcire a gustului pipei

Acum cateva saptamani am citit pe pipes.org un articol in care un pasionat fumator de pipa explica cum se poate indulci gustul pipei daca ea nu mai incanta papilele gustative ale fumatorului.
M-am decis sa incerc si eu acest procedeu. Iata mai jos ingredientele si etapele procesului:
Ingrediente:
  • cateva sute de grame de sare marunta neiodata;
  • spirt medicinal, o sticla de un sfert de litru;
  • un loc de depozitare prin care nu circula multa lume;
  • rabdare.

Astfel, dupa ce am curatat pipa de cenusa ramasa de la ultima utilizare, am umplut bolul acesteia cu sare neiodata, pana in varf, apoi am tasat cu butucelul putin sarea. Peste sare am turnat cateva picatura, vreo 10-15, de spirt medicinal. Pipa astfel pregatita am depus-o intr-o camara pe unde nu prea se circula. Am facut acest lucru pentru ca procedeul necesita circa 1 zi pana pipa poate fi utilizata din nou si in acest timp, spirtul se va evapora si va mirosi nu tocmai placut.

Din pacate, am uitat sa fac fotografii cu pipa inainte de operatie, am numai dupa incheierea evaporarii spirtului. Din foto se poate vedea ca sarea a "tras" uleiurile ce erau pe peretii bolului si a lasat bolul mai curat. Caci, o parte din gustul amar sau acru al pipei se datoreaza si uleiurilor ce sunt eliminate de tutunul ce arde si care se depun pe peretii bolului, uleiuri care pur si simplu rancezesc in timp.

Dupa ce am aruncat sarea maro, am curatat din nou cu atentie pipa, eliminand toata sarea din bol si din canal, pentru ca daca ramane cat de putina sare in aceste locuri, fumatorul va avea parte de niste senzatii cam sarate la urmatoarea utilizare a pipei. Am folosit-o din nou dupa cateva zile si pot spune ca gustul ei s-a imbunatatit simtitor...

Friday, September 29, 2006

Mica istorie a pasiunii mele

In iarna anului 2001, un pe atunci amic mi-a dat pentru prima data sa fumez o pipa.

Am descoperit ca pot inlocui tigara obisnuita din comert (de fapt fumam tigarete pe atunci) cu ceva infinit mai bun, care pe langa aroma ce o raspandea, avea si un gust placut.

Asa ca am achizitionat prima pipa, prima punga de tutun am primit-o de la cel care din amic mi-a facut onoare de a imi deveni prieten, si gata, am inceput sa fumez pipa. La inceput cate una pe zi, pana am avut limba umflata ca la o bovina de sex masculin, apoi mai rar, pana cand am ajuns la ritmul de 2-3 pe saptamana, care mi se pare potrivit pentru perioada de acum din viata mea (tanar la inceputul vietii de om insurat). Dupa ce moftul a devenit pasiune, am aflat ca si tatal meu a fumat pipa in tinerete, dar cu tutun facut de catrea fabrica Carpati. Asa ca de cate ori ne vedem, il gratulez cu o pipa si ajungem amandoi asa.

Au urmat alte pipe, alte tipuri de tutun, ce era achizitionat in functie de dispozitie, de bugetul de care dispuneam in momentul in care mi se termina tutunul. Fiecare fumator de pipa, la inceputurile sale, are parte de un proces in care cauta tipul de tutun cu care se impaca cel mai bine, astfel ca va cumpara o mare varietate de tipuri de tutun, bineinteles in functie de bugetul de care dispune. Totodata, va incerca sa isi procure cat mai multe pipe, sa le invete sa fie fumate, sa invete sa le curete si, per total, sa invete sa fumeze pipa.

Caci, daca ti-ai luat o pipa si o punga de tutun, te-ai instalat pe o terasa sau la un loc cu agitatie urbana, ai aprins tutunul si incepi sa scoti fum nu inseamna ca stii sa fumezi o pipa si ca faci parte din tagma celor ce se delecteaza cu acest hobby (nu as spune viciu).

Tipurile de tutun au variat de la primul Black Gold Cavendish, un tutun unguresc, cu o aroma placuta si putin dulce, apoi am trecut la alte tipuri, gen Tilburry Sweet Vanilla, apoi aproape un an de zile am cochetat cu Sunday's Fantasy, inca un an cu Mac Baren Original Choice, apoi Burkum Riff Ultralight, iar din 2005 si pana acum ma delectez cu Borkum Riff Bourbon Whiskey. Acum o luna am procurat din nou cateva pachete de Mac Baren Original Choice si un Borkum Riff Cavendish Cherry.

Am trecut de la prima pipa cumparata dintr-un supermarket (Adsorba Bruyere Extra model 217) la una mai de doamne-ajuta (Capitol Bruyere italieneasca), am mai primit cadou o pipa aproape distrusa (Mt. Tai chinezeasca produsa in anii 70) si una interesanta dar pe care inca nu am reusit sa o invat (Venini tot italieneasca), iar ultima achizitie, o Big-Ben Caledonia model 108 olandeza, am reusit sa o gasesc in aeroportul din Amsterdam, prin care am haladuit vreo 3 ore vara aceasta pana sa plec spre tara.